BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Gheorghe Flutur, despre DECIZIA CCR: Trebuie respectată de toate forțele politice și aplicată cât mai repede

BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Gheorghe Flutur, despre DECIZIA CCR: Trebuie respectată de toate forțele politice și aplicată cât mai repede
Publicat: 21/08/2012, 14:04
Actualizat: 31/07/2014, 14:53

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur consideră că decizia Curții Constituționale privind referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu trebuie respectată și aplicată cât mai repede pentru a se pune capăt crizei politice din țară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Flutur a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că decizia CC trebuie să se materializeze cât mai repede.

„Trebuie respectată (decizia CC – n.r.) de toate forțele politice. E obligația tuturor să se materializeze cât mai repede pentru a pune capăt crizei politice din țară”, a spus secretarul general al PDL.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.

„A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean.

Președintele Curții Constituționale a menționat că președintele suspendat, Traian Băsescu, își va relua în această situație atribuțiile de șef al statului.

Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marți, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform acelorași surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.

Ședința de marți a Curții Constituționale a durat mai puțin de trei ore.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cifra care îi provoacă insomnii lui Cristi Borcea. În fiecare noapte!
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
×